Dosar 4057/190/2018 din 16.11.2018

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4057/190/2018
Data dosar:
16.11.2018
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Admite cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, ca nefondată. Admite acţiunea formulată de reclamantul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII, în contradictoriu cu pârâtul S********* G****** şi, în consecinţă: - obligă pârâtul să plătească reclamantului suma totală de 6.273,30 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de 0,1% şi de 0,7%, precum şi penalităţi de întârziere aferente celor două cote, datorate în baza autorizaţiilor de construire nr. 840/13.08.2007 şi nr. 131/01.03.2012 emise de Primarul municipiului Bistri?a. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.10.2019.

    Hotarare 282/2019 din 11.10.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 11.10.2019, în condiţiile prev. de art. 396 alin.2 C.pr. civ

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 21.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână cauza

    Comunicare Note scrise

    Incheiere de sedinta din 21.06.2019
  • Sedinta din data de 24.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitatea pârâtului să ia cunoştinţă de motivarea deciziei nr. 307/07.05.219 pronunţată de Curtea Constituţională în dosarul nr. 959D/2018;

    Incheiere de sedinta din 24.05.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Repus pe rol

    În temeiul art. 400 C.pr.civ, repune cauza pe rol, pentru a se pune în discuţie incidenţa prevederilor art. 413 alin. (1) C.pr.civ., având în vedere că pe rolul Curţii Constituţionale se află înregistrat dosarul nr. 959D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea 50/1991 şi art. 40 din Legea 10/1995, temeiuri de drept pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată.Termen: 24 mai 2019.Se vor cita părţile.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2019
  • Sedinta din data de 12.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru termenul din 25.04.2019, în condiţiile prev de art. 396 alin.2 c. pr. civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2019
  • Sedinta din data de 01.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână cauza

    comunicare completare la întâmpinare

    Incheiere de sedinta din 01.03.2019
  • Sedinta din data de 01.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Repus pe rol

    Respinge excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de reclamant. În temeiul art. 400 C.pr.civ, repune cauza pe rol şi acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 01.03.2019, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4 CA - NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 01.02.2019, în condiţiile art. 396 C. pr. civ.,

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD