R***** E****
ReclamantD**** C******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ELENA RIZOIU, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei pentru perioada 09.04.2015 - 11.09.2015, dispoziţie de stabilire a salariului, la nivelul maxim al funcţiilor similare din cadrul pârâtei, potrivit dispoziţiile art.1 alin.51 din OUG nr.83/2014, aprobată prin Legea nr.71/2015, precum şi să-i plătească acesteia diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate de aceasta, pentru aceeaşi perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 mai 2018.
Hotarare 936/2018 din 24.05.2018