C********* V*****
InculpatSP NR.49/2019 În baza art. 336, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul C. V., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1 500 lei (150 zile – amendă X 10 lei cuantumul unei zile – amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 şi 64 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii, cu pedeapsa închisorii. Obligă pe inculpat la 70 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile, de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.03.2019.
Hotarare 49/2019 din 20.03.2019