P***** E********
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 561/12.04.2018 pronunţată în dosarul nr.407/86/2018 al Tribunalului Suceava în sensul că, se va menţiona în mod corect, termenul în care se poate formula calea de atac, respectiv, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, în loc de 30 de zile de la comunicare, cum din eroare s-a consemnat. Îndreptarea se va efectua în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 561/12.04.2018 pronunţată în dosarul nr.407/86/2018 al Tribunalului Suceava. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.06.2018Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C*** J******** D* P***** S******. Respinge acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2018.
Hotarare 561/2018 din 12.04.2018