B**** E******* J*********** V****** M***** A*****
PetentB**** T***********
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Vintilă Marius Andrei, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în favoarea creditoarei B**** T***********, împotriva debitoarei Ianko Cristina, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 27/4138/24.07.2008 încheiat între creditoare şi debitoare, cu privire la creanţa creditoarei în cuantum de 6.619,80 lei reprezentând debit restant, la care se adaugă dobânzi şi costuri conform dispoziţiilor legale în baza titlului executoriu, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să recurgă, prin intermediul executorului judecătoresc, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 19.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 2070/2018 din 19.11.2018