C***** P**** F*******
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Crevco Petru - Florinel împotriva procesului – verbal de contravenţie seria PSVX nr. 152819 încheiat la data de 28.04.2018 de către intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.04.2019.
Hotarare 1822/2019 din 18.04.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 18 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 11 aprilie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 11 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 28 martie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 28 martie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 14 martie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14 martie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019