L******* E******** D********* A***
ApelantI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul Lăcătuşu Eduard împotriva Sentinţei Civile nr. 1992 din 04.10.2018, pronunţată de Judecătoria Vaslui, pe care o schimbă în parte Admite în parte plângerea contravenţională, formulată de petentul Lăcătuşu Eduard în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui. Înlocuieşte cu avertisment sancţiunea amenzii în cuantum de 1305 lei aplicată prin procesul verbal de contravenţie, seria PVSX nr. 0032012 din 15.04.2018, cu privire la contravenţia prevăzută de art. 102 alin. 1 pct. 1 OUG nr. 195/2002. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată azi, 26.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 376/2019 din 26.03.2019amână pronuntarea la 26.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019