Dosar 41104/3/2017/a6 din 29.01.2018

contestaţie creanţe la tabelul preliminar (Syscom 18 SRL imp.creantei J & F Company SRL)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 41104/3/2017/a6
Data dosar:
29.01.2018
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
contestaţie creanţe la tabelul preliminar (Syscom 18 SRL imp.creantei J & F Company SRL)
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia debitorului S.C. Syscom - 18 S.R.L., în contradictoriu cu administratorul judiciar CII Neamu Corneliu al debitorului S.C. Syscom - 18 S.R.L. ?i cu creditorul intimat J&F Company S.R.L., împotriva tabelului preliminar publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 943/16 ianuarie 2018, în privinţa creanţei creditorului I&F Company S.R.L.. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată azi, 30 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 5167/2019 din 30.09.2019
  • Sedinta din data de 23.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronun?area la data de 30.09.2019.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2019
  • Sedinta din data de 24.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    Pentru a se comunica părţilor raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea electrotehnică.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2019
  • Sedinta din data de 03.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către expertul tehnic judiciar în specialitatea electrotehnică cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2019
  • Sedinta din data de 06.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către expertul tehnic judiciar în specialitatea electrotehnică cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare.

    Incheiere de sedinta din 06.05.2019
  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către expertul tehnic judiciar în specialitatea contabilitate cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză,, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2019
  • Sedinta din data de 18.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către noul expert tehnic judiciar în specialitatea contabilitate cu obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată şi cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2019
  • Sedinta din data de 07.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către noul expert tehnic judiciar în specialitatea contabilitate cu obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată şi cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2019
  • Sedinta din data de 26.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către noul expert tehnic judiciar în specialitatea contabilitate cu obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată şi cu menţiunea de a întocmi şi depune raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2018
  • Sedinta din data de 15.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către noul expertul tehnic judiciar cu obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2018
  • Sedinta din data de 04.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea emiterii unei adrese către expertul tehnic judiciar în specialitatea contabilitate cu obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2018
  • Sedinta din data de 23.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea reformulării de către părţi a obiectivelor aferente expertizei tehnice judiciare în specialitatea electrotehnică.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2018
  • Sedinta din data de 02.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea precizării de către părţi a specialităţii expertizei tehnice judiciare încuviinţate de către instanţa de judecată ca şi probă şi a depunerii obiectivelor.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2018
  • Sedinta din data de 19.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În vederea comunicării către intimată a cererii modificatoare a contestaţiei.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD