B***** V* E****
InculpatB***** B******* P*** A***** L***** P*****
Parte civilăS******** D* A******** J******* H*******
Parte civilăS******* C***** J******* M****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** M****
Parte civilăI. În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Bálint Ervin, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi alin. (4) Cod penal, cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. i) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului Bálint Ervin constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorii de vehicule cu autopropulsie ce implică deţinerea unui permis de conducere, pe o durată de 4 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 Cod penal, respectiv în baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. i), ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. II. În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Bálint Ervin, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod Penal, cu aplicarea art. 36 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. i) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului Bálint Ervin constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorii de vehicule cu autopropulsie ce implică deţinerea unui permis de conducere, pe o durată de 2 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 Cod penal, respectiv în baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. i), ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. III. În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Bálint Ervin, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal. Constată că infracţiunile de „Vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi alin. (4) Cod penal, „Conducerea sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod Penal şi de „Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) Cod Penal, pentru care s-a pronunţat prezenta, au fost săvârşite în condiţii de concurs ideal, respectiv real, potrivit art. 38 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate pentru infracţiunile concurente prevăzute mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse cu închisoarea de 1 an şi 8 luni, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare (6 luni şi 20 de zile+5 luni şi 10 zile) reprezentând un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei rezultante durata reţinerii inculpatului pentru 24 de ore, între 12.11.2017, orele 19,00 şi 13.11.2017, orele 19,00. În baza art. art. 45 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal, adaugă la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) Cod penal (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorii de vehicule cu autopropulsie ce implică deţinerea unui permis de conducere), pe o durată de 4 ani, potrivit art. 67 alin. (1) şi art. 65 alin. (1) Cod penal, care urmează să fie executate în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) şi art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi, în temeiul art. 92 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal, stabileşte termenul de supraveghere la 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei, interval în care inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă şi lit. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi lit. d) Cod penal instanţa stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia de a participa la un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Harghita, sau în colaborare cu alte instituţii din comunitate şi obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Cârţa sau a Primăriei comunei Tomeşti, şi pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita dispoziţiile art. 94 Cod penal, respectiv ale art. 57 alin. 2 rap. la art. 49 din Legea nr. 253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului Bálint Ervin asupra conduitei sale viitoare în sensul de a evita săvârşirea altor infracţiuni, sub sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie, respectiv, că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a neexecutării obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) şi art. 398 CPP, obligă pe inculpatul Bálint Ervin la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. (6) CPP, suma de 195 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent procedurii de cameră preliminară, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Latura civilă: în baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1349, art. art. 1357, art. 1381, art. 1385 alin. (2) şi art. 1387 Cod civil, respectiv art. 320 din Legea nr. 95/2006: I Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Bálint Boglárka, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu inculpatul Bálint Ervin şi partea responsabilă civilmente asigurătorul DIE MOBILIAR, cu sediul în Bern, Bundesgasse nr. 35, 3001, Elveţia, prin mandatar SC VIG MANAGEMENT SERVICE SRL, şi, în consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă Bálint Boglárka, prin reprezentant legal, a sumei de 12.951,74 lei reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 16.000 euro, reprezentând daune morale. Respinge restul pretenţiilor ca fiind neîntemeiate. II Admite acţiunea civilă exercitată de S******* C***** J******* M**** şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, respectiv admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc şi S******** D* A******** J******* H*******, împotriva inculpatului Bálint Ervin şi a părţii responsabile civilmente asigurătorul DIE MOBILIAR, prin mandatar SC VIG MANAGEMENT SERVICE SRL, şi obligă partea responsabilă civilmente la plata următoarelor sume: 4.999,18 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, 1.706,94 lei către S******** D* A******** J******* H*******, 4.283,11 lei către S******* C***** J******* M**** şi 20.763,16 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, toate reprezentând costul serviciilor medicale prestate de unităţile sanitare în legătură cu îngrijirea medicală a părţii civile Bálint Boglárka. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iulie 2019.
Hotarare 562/2019 din 12.07.2019amână pronunţarea în cauză la 12 iulie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2019în vederea întocmirii raportului de evaluare
Incheiere de sedinta din 05.06.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.05.2019pentru comunicarea cererii de constituire de parte civilă
Incheiere de sedinta din 27.03.2019În baza art. 68 alin. (1) şi alin. (5)-(7) CPP, raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) CPP, respectiv la dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor de judecată, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Daniel Viorel Guţic în Dosarul nr. 4122/258/2018 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc. În baza art. 110 alin. (2) teza finală din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor de judecată, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, Dosarul nr. 4122/258/2018 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, împreună cu dosarul asociat nr. 4122/258/2018/a1 al aceleiaşi instanţe se înaintează grefierului desemnat cu repartizarea aleatorie a dosarelor. În temeiul art. 68 alin. (6) CPP, se ia act de faptul că nu a fost îndeplinite acte în cauză de către judecătorul care a formulat declaraţie de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată în cameră de consiliul, astăzi, 02 octombrie 2018.
Incheiere abtinere din 02.10.2018