Dosar 4144/62/2018 din 29.11.2018

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4144/62/2018
Data dosar:
29.11.2018
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia lipsei de interes invocată din oficiu. Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul G**** A***** în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, ca rămasă fără obiect. Respinge ca rămase fără obiect excepţiile prescripţiei, a inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii. Reduce onorariul de avocat de la 6327 lei, la 3000 lei. Obligă pârâtele, în mod egal la plata către reclamant a sumei de 3200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.12.2019.

    Hotarare 1287/2019 din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.12.2019, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2019
  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru administrarea de noi probe - înscrisuri - depuse de ambele părţi după încheierea dezbaterilor. Se stabileşte termen la 27.11.2019, sala T5, ora 8,30 cu citarea părţilor. Se comunică reclamantului nota de şedinţă depusă de pârâte şi pârâtelor, nota de şedinţă depusă de reclamant. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţareala data de 31.10.2019, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 16.10.2019, sala T5, ora 8,30, pentru ca pârâta să indice temeiul cererii de suspendare formulată în cauză.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 18.09.2019, sala t5, ora 8,30, pentru ca pârâtele cu menţiunea de a face dovada înregistrării şi a stadiului de soluţionare a dosarului penal despre acre au făcut vorbire.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.06.2019, sala T5, ora 8,30, pentru administrarea probelor încuviinţate în cauză.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF9
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15.05.2019, sala T5, ora 8,30,faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantului.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD