B***** E*********** J*********** M********* V***** V***** D*****
PetentI************ L**
CreditorD***** D**** C*****
DebitorAdmite cererea formulată de către petentul cu sediul în , privind pe creditorul , PRIN REPREZENTANT CONVENŢIONAL AVOCAT , CU SEDIUL ALES PENTRU COMUNICAREA ACTELOR DE PROCEDURĂ LA , împotriva debitorului cu domiciliul în . Încuviinţează şi autorizează creditorul să treacă la executarea silită împotriva debitorului , în temeiul titlului executoriu constând în – Contract de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.130102JR3750660950/29.08.2008 , astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr.1/11.08.2011, Actul adiţional nr.2/23.01.2014 , încheiat între Piraeus Bank S.A şi debitor, pentru plata sumei de 15.793,64 CHF, reprezentând debit neachitat , la care se adaugă cheltuielile de executare , astfel cum aceasta rezultă din cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către executorul judecătoresc, prin toate modalităţile prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate şi produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.11.2018.
Hotararecameraconsiliu1935/2018 din 12.11.2018