Z****** A****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite, in parte, actiunea. Obligă pârâta sa emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenita reclamantului, retroactiv, incepand cu data de 01.11.2017, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentand „obligaţii”, „compensaţie” - cu exceptia celor deja valorificate, „acord individual”, „C 90”, „IDX”, „primă”, „C 92”, „prima CO”, „stimulente”, „spor fidelitate” si „spor paza”, evidenţiate în adeverinţa nr. 291/06.10.2017, emise de S.C. ELECTROAPARATAJ S.A., Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, pe perioada 01.11.2017, la zi. Respinge in rest actiunea, ca neîntemeiata. Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea caii de atac se depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.04.2018.
Hotarare 3277/2018 din 17.04.2018Amână pronunţarea pentru data de 17.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2018