Dosar 4172/117/2018 din 15.11.2018

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4172/117/2018
Data dosar:
15.11.2018
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet VI F NCP
  • Alte soluţii

    Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză. Condamnată inculpatul C C-D. În baza art.32 al. 1 rap. la art. 188 al. 1 C.p., cu aplic. art. 396 al.10 C.p.p., pentru săvârşire infracţiunii de tentativă la omor, la pedeapsa de: - 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. Face aplic. art. 65, 66 al. 1 lit.a şi b C.p. În temeiul art. 399 al. 1 C.p.p., menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat, iar în baza art. 72 C.p., deduce din pedeapsa aplicată, timpul detenţiei preventive începând din data de 23.09.2018 până la zi. În baza art. 19 şi 397 C.p.p., comb. cu art. 1357 C.c., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* M******** G***** şi obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.998,45 lei (reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de acordarea serviciilor medicale victimei M R-P), cu dobânda legală începând din data de 09.10.2018 şi până la achitarea integrală a debitului. Constată că persoana vătămată M R-P nu s-a constituit partea civilă în cauză. În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ. Potrivit art. 274 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 2.000 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.03.2019.

    Hotarare 56/2019 din 07.03.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet VI F NCP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 07.03.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 07.02.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet VI F NCP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 22.02.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 11:00

    Complet: Complet VI F NCP
  • Amână cauza

    Stabileşte termen în vederea pronunţării hotărârii pentru data de 07.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD