G**** B****
PetentAdmite cererea formulată de condamnata GB, deţinută în prezent în Penitenciarul Gherla, având ca obiect contopire de pedepse. Constată că prin sentinţa penală nr. 11/12.02.2016 a Tribunalului Mureş definitivă prin decizia penală nr. 510/A/09.11.2017 a Curţii de Apel Tg.Mureş petenta a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori, prev. de art. 282 al. 2 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 al.2 din Codul penal din1968 şi art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 şi art. 5 C.pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 din Codul penal din 1968 cu art. 41 al.2 din Codul penal din 1968 art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 şi art. 5 C.pen (fapte din 06.02.2012-21.02.2012). S-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1297/2011 a Judecătorie Tg. Mureş şi s-a dispus adăugarea acestei pedepse la fiecare dintre pedepsele de 2 ani închisoare, rezultând două pedepse de 2 ani şi 7 luni care au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 7 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 51/21.03.2016 a Judecătoriei Reghin definitivă prin neapelare la 12.04.2016 a fost condamnată petenta la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 C.pen. (faptă din 02.12.2014). Constată că prin sentinţa penală nr. 62/21.04.2016 a Judecătoriei Reghin definitivă prin decizia penală nr. 408/28.06.2016 a Curţii de Apel Tg. Mureş a fost condamnată petenta la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. d C.pen. (faptă din 26.11. 2015). Constată că prin sentinţa penală nr. 151/17.08.2016 a Judecătoriei Reghin definitivă prin decizia penală nr. 718/A/20.12.2016 a Curţii de Apel Tg. Mureş a fost condamnată petenta la patru pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. a C.pen. ( fapte comise la 18.07.2015, 19.07.2015, 01.09.2015 şi 27.08.2015).S-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente între ele şi cu infracţiunea de furt pentru care aceasta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 51/21.03.2016 a Judecătoriei Reghin la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi cu infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 62/21.04.2016 a Judecătoriei Reghin la pedeapsa de 3 ani închisoare şi s-a dispus contopirea acestor pedepse, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare cu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 5 ani închisoare în total rezultând o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare.Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin cele patru hotărâri judecătoreşti amintite mai sus sunt concurente. Descontopeşte în elementele componente pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 11/12.02.2016 a Tribunalului Mureş şi prin sentinţa penală nr. 151/17.08.2016 a Judecătoriei Reghin, după cum urmează: -pedeapsa de 2 ani şi 7 luni pentru infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori, prev. de art. 282 al. 2 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 al.2 din Codul penal din1968 şi art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 şi art. 5 C.pen. şi - pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2,3 din Codul penal din 1968 cu art. 41 al.2 din Codul penal din 1968 art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 şi art. 5 C.pen (fapte din 06.02.2012-21.02.2012), aplicate prin sentinţa penală nr. 11/12.02.2016 a Tribunalului Mureş; -pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. a C.pen.(faptă din 18.07.2015), -pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. a C.pen.(faptă din 19.07.2015), -pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. a C.pen.(faptă din 01.09.2015), -pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. a C.pen.(faptă din 27.08.2015), -pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt , prev. de art. 228 al. 1 C.pen.(faptă din 02.12.2014), aplicată prin sentinţa penală nr. 51/21.03.2016 a Judecătoriei Reghin şi -pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. , prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. d C.pen. (faptă din 26.11. 2015), aplicată prin sentinţa penală nr. 62/21.04.2016 a Judecătoriei Reghin.Dispune contopirea celor opt pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente şi aplică petentei pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 6 ani, 8 luni şi 20 zile, în total rezultând pedeapsa de: -10 (zece) ani, 2 (două ) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Deduce din această pedeapsă reţinerea de 24 ore conform sentinţei penale nr. 11/2016 a Tribunalului Mureş şi reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu începând cu data de 02.09.2015 până la 31.10.2015 şi perioada executată din 03.12.2015 până la zi.În temeiul art. 67 rap. la art. 66 al.1 lit. a, b C.pen. interzice petentei ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea executată a pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.În temeiul art. 65 al. 1 C.pen. interzice petentei ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 66 al.1 lit. a, b C.pen.Anulează mandatele de executare a pedepsei emise în baza celor patru hotărâri judecătoreşti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. În temeiul art. 272 alin. 2 C.p.pen. stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av.OS care se avansează din FMJ.În temeiul articolului 275 alin. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 29 martie 2018.
Hotarare 103/2018 din 29.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 29 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 27 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018În vederea comunicării unor copii de pe sentinţele penale de condamnare ale condamnatei, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018