Dosar 4194/86/2018 din 14.12.2018

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4194/86/2018
Data dosar:
14.12.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Respinge cererea

    Respinge cererea pentru perioada anterioară datei de 14.12.2015 ca fiind prescrisă, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru această perioadă, dispusă prin încheierea din 15.04.2019. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, dispusă prin încheierea din 15.04.2019. Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.05.2019.

    Hotarare 438/2019 din 20.05.2019
  • Sedinta din data de 06.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.05.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, excepţie invocată prin întâmpinare. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 14.12.2015, excepţie invocată prin întâmpinare, urmând ca efectul dirimant al admiterii excepţiei să fie dispus prin sentinţă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, excepţie invocată prin întâmpinare, urmând ca efectul dirimant al admiterii excepţiei să fie dispus prin sentinţă. Fixează termen la data de 06.05.2019, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 08.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019
  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână cauza

    Ia act de modificarea cererii de chemare în judecată depusă la data de 12.02.2019, prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Justiţiei. Se va comunica reclamanţilor, întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru a depune răspuns la întâmpinare. Prorogă pentru următorul termen de judecată punerea în discuţie atât în ceea ce priveşte excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Curtea de Apel Iaşi şi a excepţiilor necompetenţei materiale a instanţei şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, cât şi în privinţa probatoriului. Amână judecarea cauzei pentru data de 08 aprilie 2019, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2019
  • Sedinta din data de 20.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C7F LM civil
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ignat Mărioara, în dosarul nr. 4194/86/2018 al Tribunalului Suceava. Ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de titularul completului C6FLM, dosarul va fi înaintat la compartimentul Registratură unde va fi repartizat aleatoriu cu blocarea completului C6FLM şi păstrarea numărului de dosar. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2018.

    Incheiere abtinere 510/2018 din 20.12.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD