M**** C****** G*******
InculpatS** A***** R****** S**
Parte vătămatăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale evidente din cuprinsul minutei din data de 07.10.2019 pronunţată în dosarul nr. 4195/314/2018 al Judecătoriei Suceava. În baza art. 278 Cod de procedură penală îndreaptă eroarea materială evidentă din cuprinsul minutei din data de 07.10.2019 pronunţată în dosarul nr. 4195/314/2018 al Judecătoriei Suceava, în sensul că, alineatul 7 al minutei va avea următorul conţinut: „În baza art. 38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului M**** C****** G******* pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din suma celorlalte 3 pedepse, respectiv 1 an, în final inculpatul executând 4 ani .” în loc de: „În baza art. 38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului M**** C****** G******* pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din suma celorlalte 3 pedepse, respectiv 1 an 5 luni şi 10 zile, în final inculpatul executând 4 ani.” iar alineatul 8 al minutei va avea următorul conţinut: „În baza disp. art. 83 C.pen. 1969 dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedepsa aplicată prin prezenta, respectiv 4 ani, în final inculpatul M**** C****** G*******, urmând să execute pedeapsa unică totală de 5 ani şi 6 luni închisoare”. în loc de: „În baza disp. art. 83 C.pen. 1969 dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedepsa aplicată prin prezenta, respectiv 4 ani 5 luni şi 10 zile, în final inculpatul M**** C****** G*******, urmând să execute pedeapsa unică totală de 5 ani şi 6 luni închisoare.” În baza art. 278 alin. 3 Cod pr.pen. se va face menţiune despre îndreptarea efectuată la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.11.2019Condamnă inculpatul M**** C****** G*******, la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b C.p, cu aplicarea art. 396 alin.1 şi 2 rap la art.396 alin.10 C.p.p. raportat la art.374 alin.4 şi art.375 alin.1 şi 2 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 15 alin.2 Legea 187/2012 ?i art. 83 Cod penal 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 345/2013 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin nerecurare la data de 18.06.2013. Constată că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvâr?ită în concurs cu faptele pentru care inculpatul M**** C****** G******* a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 225 din 07.05.2018 pronun?ată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10564/314/2016, definitivă prin neapelare la 30.05.2018, şi prin Sentinţa penală nr. 278 din 30.05.2018 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2650/314/2017, definitivă prin Decizia penală nr.49 din 18.01.2019 a Cur?ii de Apel Suceava şi prin Sentinţa penală nr.1304 din 18.12.2018, pronunţată în dosarul nr. 6057/314/2018 al Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare la 10.01.2019. Descontopeşte pedepsa rezultantă de: - 2 ani ?i 2 luni aplicată prin Sentin?a penală nr. 225 din 07.05.2018 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10564/314/2016 definitivă prin neapelare la 30.05.2018, - 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 278 din 30.05.2018 a Judecătoriei Suceava, pronun?ată în dosarul nr. 2650/314/2017, definitivă prin Decizia penală nr.49 din 18.01.2019 a Curţii de Apel Suceava şi - 2 ani şi 8 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr.1304 din 18.12.2018 pronun?ată în dosarul nr. 6057/314/2018 al Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare la 10.01.2019, şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 6 luni închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 225 din 07.05.2018 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10564/314/2016 definitivă prin neapelare la 30.05.2018; - 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 278 din 30.05.2018 a Judecătoriei Suceava, pronun?ată în dosarul nr. 2650/314/2017, definitivă prin Decizia penală nr.49 din 18.01.2019 a Curţii de Apel Suceava; - 10 luni închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr.1304 din 18.12.2018 pronun?ată în dosarul nr. 6057/314/2018 al Judecătoriei Buzău, definitivă prin neapelare la 10.01.2019. În baza art. 38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului M**** C****** G******* pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din suma celorlalte 3 pedepse, respectiv 1 an 5 luni şi 10 zile, în final inculpatul executând 4 ani . În baza disp. art. 83 C.pen. 1969 dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedepsa aplicată prin prezenta, respectiv 4 ani 5 luni şi 10 zile, în final inculpatul M**** C****** G*******, urmând să execute pedeapsa unică totală de 5 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) rap. la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C.pen., deduce din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului M**** C****** G******* în dosarul 3858/314/2011 al Judecătoriei Suceava, menţionată în Sentin?a penală nr. 343 din 25.05.2011 a Judecătoriei Suceava, de la data de 25.02.2011-25.05.2011 precum şi perioada reţinerii în dosarul nr 1409/285/2013 al Judecătoriei Rădău?i din data de 07.07.2010, ora 16,00 până la data de 08.07.2010, ora 16.00 şi perioada executată din 30.05.2018 la zi. Anulează mandatul de executare MAP fn/2019 emis de Judecătoria Buzău şi dispune emiterea unui nou mandat. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M**** C****** G******* în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare va informa inculpatul M**** C****** G******* că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată S.C. Auchan România S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul M**** C****** G******* la plata către stat a sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 1 teza a II-a C.p.p., onorariile apărătorilor desemna?i din oficiu în cursul judecăţii pentru inculpatul M**** C****** G*******, respectiv av. Andriuc Sabina (868 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 22/04.01.2019) şi av. Băieşu Tunsu Andreea (868 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 48/19.07.2019) rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în conturile Baroului Suceava, respectiv Baroului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2019.
Hotarare 662/2019 din 07.10.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 07.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2019.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Instan?a admite solicitarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat ?i dispune audierea inculpatului prin intermediul videoconferin?ei la Penitenciarul Boto?ani. Emiterea unei adrese către Penitenciarul Boto?ani prin care se aduce la cunoştinţă faptul că s-a dispus audierea inculpatului M**** C****** G*******, aflat în stare de detenţie, prin videoconferinţă, la data de 25.09.2019, ora 13:00, dată pentru care trebuie luate toate măsurile prealabile necesare desfăşurării procedurii prin intermediul videoconferinţei. Emiterea unei adrese către Compartimentul Informatică din cadrul Tribunalului Suceava pentru a pune la dispozi?ie aparatura necesară ?i a facilita audierea inculpatului prin videoconferin?ă. Emiterea unei adrese către Baroul Boto?ani pentru a desemna un apărător din oficiu care să asiste inculpatul la Penitenciarul Boto?ani. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.09.2019, ora 13.00, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere; - partea civilă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2019.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019Instan?a admite solicitarea apărătorului inculpatului ?i dispune efectuarea unei adrese către I.P.J. Suceava în vederea comunicării cazierului actualizat al acestuia. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.06.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere, cu mandat de aducere; - partea civilă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2019.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15.05.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere, cu menţiunea „prezenţa obligatorie” şi punându-i-se în vedere să-şi exprime poziţia procesuală, respectiv dacă solicită aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii sau nu şi dacă este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii sau nu; - partea civilă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Admite solicitarea apărătorului inculpatului ?i dispune efectuarea unei adrese către persoana vătămată prin care i se pune în vedere faptul că, în cazul infrac?iunii de furt există posibilitatea împăcării păr?ilor ?i i se solicită să-?i exprime pozi?ia cu privire la acest aspect. Efectuarea unor adrese către Compartimentul Executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica sentin?a penală nr. 343/25.05.2011 pronun?ată în dosarul nr. 3858/314/2011 ?i către Compartimentul Executări penale din cadrul Judecătoriei Rădău?i pentru a comunica sentin?a penală nr. 345/30.05.2013 pronun?ată în dosarul nr. 1409/285/2013, cu men?iunea datei rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.03.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere; - partea civilă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Se efectuează verificări în baza de date ANP cu privire la inculpat, iar în situaţia în care în urma verificării va rezulta că inculpatul este încarcerat, acesta se va cita la locul de deţinere şi se va efectua o adresă la Baroul Suceava în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat. Admite solicitarea reprezentantei Ministerului Public de ataşare la dosar a sentinţei penale nr. 225/2018 pronunţată în dosarul nr. 10564/314/2016 al Judecătoriei Suceava, sens în care se emite adresă Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.01.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la locul de deţinere; - partea civilă primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2018.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018