M******* M****** I****
InculpatP**** C********* C*******
Parte vătămată Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2, C.pr.pen. rap. la art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata M******* M****** I****, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c) C.penal. În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei Brad sau în folosul şcolilor de pe raza municipiului Brad, jud. Hunedoara, entităţi din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probaţiune, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiei ce îi revine sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru persoanele vătămate minore în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată,, avocat Stroie Dragoş, conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 5600/18.09.2018 şi seria DB nr. 3708/22.05.2018, avocat Stroie Cătălin, conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 5599/18.09.2018 şi seria DB nr. 3709/22.05.2018 şi avocat Ştefan Raluca, conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 7253/18.09.2018 şi seria DB nr. 3710/22.05.2018, în valoare totală de 390 lei pentru fiecare, se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2019.
Hotarare 33/2019 din 14.02.2019Stabileşte termen pentru pronunţarea cauzei la data de 14.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019Amână judecarea cauzei în vederea citării inculpatei cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către inculpata M******* M****** I**** şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018