G********* V*****
Recurent ReclamantB***** D****
Intimat ReclamantM**** I***
Intimat Intervenient în nume propriuM**** M****
Intimat Intervenient în nume propriuS*** M**** C*******
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G********* V***** împotriva sentinţei civile nr. 5275/2017 pronunţată la data de 27.11.2017 de Judecătoria Piatra Neamţ. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Neamţ a sumei de 650 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (Hagiu Janett). În temeiul art. 19 al. 1 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale în sumă de 863,3 lei avansate de către stat cu titlul de taxă judiciară de timbru (213,3 lei) şi onorariu avocat din oficiu (650 lei), ca ajutor public judiciar acordat recurentului-reclamant, rămân în sarcina statului. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2019.
Hotarare 11/2019 din 25.01.2019Comunicare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018În vederea pregătirii apărării, s-a amânat cauza.
Incheiere de sedinta din 23.11.2018Admite cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat formulată de apelantul-reclamant G********* V*****. Acordă apelantul-reclamant G********* V***** asistenţă juridică gratuită, prin desemnarea unui avocat din oficiu din cadrul Baroului Neamţ. Stabileşte onorariul pentru avocatul desemnat de Baroul Neamţ, în sumă de 650 lei. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Admite cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, formulată de recurentul Georghiţă Vasile. Reduce taxa de timbru stabilită în cauză, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamantul G********* V***** împotriva sentinţei civile nr. 5275/27.11.2017 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 4213/279/2008, de la suma de 426,63 lei, la suma de 213,3 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.10.2018Pentru citarea recurentului cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 213,3 lei, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat, s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată;
Incheiere de sedinta din 19.10.2018Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare şi în vederea soluţionării cererii de reexaminare formulată de recurentul-reclamant.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018