P*** E**** A****
InculpatB****** (********** E**** A****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen.; Stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei Popa Elena – Alina sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în condiţiile prevăzute de art. 51, 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Rm. Vâlcea sau Şcoala Gimnazială Colonie din Rm. Vâlcea. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., cu privire la conduita sa viitoare şi cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţia ce îi revine pe durata termenului de supraveghere. Potrivit art. 90 alin. (1) C. pen., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art. 274 C. proc. pen., obligă pe inculpată la plata sumei de 1300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.
Hotarare 393/2018 din 26.09.2018în vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 26 septembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2018în vederea deliberării, amână pronunţarea în cauză la data de 17 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2018