M***** J****
ContestatorA************ J******** A F********* P****** H*******
IntimatAdmite excepţia de necompetenţă materială a completului specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale C2LM din cadrul Tribunalului Harghita, invocată din oficiu şi, în consecinţă: Dispune declinarea cauzei, formulată de către reclamanta M***** J****, în contradictoriu cu pârâta A************ J******** A F********* P****** H*******, pentru competentă soluţionare, pe seama completului de contencios administrativ - fiscal C2CAF din cadrul Tribunalului Harghita. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între cele două complete de judecată, respectiv C2LM şi C2CAF, şi dispune suspendarea judecării cauzei. Dispune sesizarea Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia I Civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă apărut. Fără cale de atac. Pronunţată în data de 21.02.2019, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 273/2019 din 21.02.2019având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019Trimiterea cauzei pe seama unui complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale care urmează a fi repartizat aleatoriu în sistemul informaţional ECRIS, în baza art.111 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018TERMEN PRESCHIMBAT.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 22.11.2018 la data de 04.12.2018.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018