V**** L**** V*******
InculpatŢ***** N******
Parte civilăV**** L****
Parte responsabilă civilmenteV**** L******
Parte responsabilă civilmenteS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăÎn temeiul art.396 al.1 Cod procedură penală, art.120, art.114 alin.1 şi art.115 alin.1 pct.1 lit.d Cod penal, aplică inculpatului V**** L**** V*******, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal. În baza art.121 alin.1 lit. e Cod penal, impune inculpatului V**** L**** V******* ca, pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice, să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Vaslui la datele fixate de acesta. În temeiul art. 121 al.3 C.pen, supravegherea măsurii şi executarea obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă penală se vor efectua sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vaslui. Atrage atenţia inculpatului V**** L**** V******* asupra consecinţelor comportării sale şi asupra dispoziţiilor art.123 C.pen, potrivit cărora dacă acesta nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse de instanţă ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va dispune înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va face aplicarea art. 511 C.pr.pen. În baza art.25, art.397 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, Ţ***** N****** şi obligă pe inculpatul V**** L**** V*******, în solidar cu părţile responsabile civilmente V**** L**** şi V**** L******, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, reprezentând daune morale, respingând restul pretenţiilor solicitate de aceasta ca neîntemeiate. În baza art.25, art.397 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui şi obligă pe inculpatul V**** L**** V*******, în solidar cu părţile responsabile civilmente V**** L**** şi V**** L******, la plata către aceasta a sumei de 492 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art.274 C.pr.pen, obligă pe inculpatul V**** L**** V*******, în solidar cu părţile responsabile civilmente V**** L**** şi V**** L******, la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 1388 lei, reprezentând onorarii avocaţi desemnaţi din oficiu pentru inculpat: U.P.-av. Racoviţă Adriana-deleg. nr.1660/11.10.2017 (260 lei); Cam. Prelim.-av. Zaharia Andreea-deleg. nr.1041/30.05.2018 (260 lei) şi fond-av. Zaharia Andreea-deleg. nr.2026/12.10.2018 (868 lei), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.04.2019.
Hotarare 597/2019 din 17.04.2019amână pronun?area la 17.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2019În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 03 Aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2019acordă termen la 19.03.2019 pt citarea martorei lipsă
Incheiere de sedinta din 05.02.2019faţă de lipsa martorilor din lucrări, acordă termen la 05.02.2019
Incheiere de sedinta din 18.12.2018faţă de lipsa inculpatului acordă termen la 18.12.2018
Incheiere de sedinta din 06.11.2018faţă de lipsa de procedură cu Serviciul de Ambulanţă, acordă termen la 6 Noiembrie 2018
Incheiere de sedinta din 25.09.2018