A***** A******** F*****
InculpatA***** D******** B*******
Parte vătămatăAdmite sesizarea formulată din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Încheierii nr. 7 din 04 ianuarie 2019 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr. 4246/222/2018/a1 privind pe inculpatul ANTOCE ALEXANDRU FLORIN, în sensul de a se trece în dispozitivul încheierii, în primul paragraf, ambele infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunile de violenţă în familie şi ameninţare, fapte prevăzute de art.199 alin.1 raportat la art.193 alin.2 din Codul penal şi respectiv de art.206 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal, în loc de violenţă în familie, prevăzute de art.199 alin.1 raportat la art.193 alin.2 din Codul penal şi respectiv de art.206 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal, cum din eroare s-a reţinut. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 ianuarie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 07.01.2019În temeiul art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din data de 29.10.2018, emis în dosarul nr.2527/144/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, prin care a fost trimis în judecată inculpatul ANTOCE ALEXANDRU-FLORIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, prevăzute de art.199 alin.1 raportat la art.193 alin.2 din Codul penal şi respectiv de art.206 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul penal. În temeiul aceleiaşi norme, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul ANTOCE ALEXANDRU-FLORIN. În baza art.275 alin.6 din Codul de procedură civilă, onorariul în cuantum de 260 lei cuvenit av. Hornaru Olimpiu, desemnat din oficiu pentru a asigura asistenţa juridică inculpatului, urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţia putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 04.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara7/2019 din 04.01.2019