C******* E****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I************* C***** A***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta CNCI să valideze propunerea cuprinsă în Dispoziţia nr.68/24.11.2017 emisă de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul, compus din teren în suprafaţă de 308 mp, situat în Bucureşti, str. Valea Soarelui nr.5, sector 6, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptăţite. Constată faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Ploieşti – Secţia a III-a Civilă. Pronunţată azi, 12.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 735/2019 din 12.04.2019Amână pronunţarea în data de 12.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2019