C********** I**********
InculpatTribunalul Olt Secţia penală Dosar penal nr. 4251/104/2017/a8 PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 2 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Căpitănescu Ionel - Gigel în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, măsură luată prin încheierea nr. 64/17.09.2017 pronunţată în dosarul nr. 4040/104/2017 de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Olt . În temeiul art. 208 alin 3 rap la art. 207 alin. 4 C.p.p. menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Căpitănescu Ionel – Gigel, având în vedere şi faptul că prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2018 a completului de judecată Cprel-Cpi4 a fost repus pe rol fondul cauzei urmare a Hotărârii nr. 38 din data de 15 noiembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Olt. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 21.11.2018, ora 11:55 la Tribunalul Olt. Preşedinte,
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata308/2018 din 21.11.2018