O****** D*****
InculpatM******* M***** I****
InculpatP******* C****** D********
Parte civilă1. În baza art. 64 lit. a) din OUG nr. 23/2008, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe inculpatul O****** D*****, la pedeapsa de 80 zile-amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru comiterea infracţiunii de pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit. În baza art. 61 alin. 2 Cod penal; Stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, În final, inculpatul O****** D***** va executa pedeapsa amenzii de 800 lei (80 zile x 10 lei). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. 2. În baza art. 64 lit. a) din OUG nr. 23/2008, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe inculpatul M******* M***** I****, la pedeapsa de 60 zile-amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru comiterea infracţiunii de pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit. În baza art. 61 alin. 2 Cod penal; Stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, În final, inculpatul M******* M***** I**** va executa pedeapsa amenzii de 600 lei (60 zile x 10 lei). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Ia act că persoana vătămată P******* C****** D******** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen. ; Obligă pe fiecare dintre inculpaţii O****** D***** şi M******* M***** I**** la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 decembrie 2018.
Hotarare 186/2018 din 07.12.2018Amână pronunţarea la data de 07 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2018Amână pronunţarea la data de 29 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2018Amână pronunţarea la data de 16 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 noiembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2018Încuviinţează cererea de amânare a soluţionării cauzei formulată de către inculpaţi, prin apărător, pentru a se reveni cu adresă la IPJ Braşov, în sensul de a se înainta instanţei fişa de cazier, actualizată, a inculpatului O****** D*****. Emite adresă către IPJ Braşov pentru a fi înaintată la dosar fişa de cazier actualizată a inculpatului O****** D*****. Emite adresă către P******* C****** D********, în sensul de a preciza dacă se constituie parte civilă în prezenta cauză, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul sumei şi ce reprezintă aceasta, cu menţiunea că are posibilitatea să se constituie parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Ia act de precizarea inculpaţilor, prin avocat, în sensul că înţeleg să urmeze în cauză procedura simplificată în cazul recunoaşterii învinuirii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 noiembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.09.2018
Incheiere de sedinta din 19.09.2018