P** B***** I****
InculpatÎn baza art. 226 Cod procedură penală admite propunerea formulată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, şi în consecinţă: În baza art. 223 al.(2) Cod procedură penală rap. la art. 202 alin.(1), (3) şi al.(4) lit.e) şi art. 230 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului: POP BOGDAN IONU?, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, prev.de art.16 al.(1) din Legea nr.194/2011, cu aplic.art.35 al.(1) Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 23 noiembrie 2018 până la data de 22 decembrie 2018, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, de luare a unei măsuri preventive mai puţin restrictive, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 noiembrie 2018, ora 12.50.
Incheiere masuri preventive faza de UP 52/2018 din 23.11.2018