D*** I********* S**
CreditorM******** E*** S**
DebitorG******** C*****
PetentM******** E*** S** P*** A************ S****** C***** L********
DebitorÎn baza art. 400 Cod proc. civ., repune pe rol cererea de confirmare a planului de reorganizare a activităţii societăţii debitoare. Acordă termen cauzei la data de 28.02.2023, ora estimata: 09:00, pentru când dispune citarea tuturor participanţilor prin B.P.I. Dispune citarea administratorului judiciar al debitoarei şi a administratorului special al debitoarei atât prin Codul de procedură civilă, cât şi prin B.P.I., cu menţiunea de a transmite până la termen dovada acordului creditorilor curenţi ale căror creanţe sunt inserate în cuprinsul anexei nr. 1, punctul 1 din plan, ca fiind supuse eşalonării, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 5/2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi în baza art. 519 Cod proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei probleme de drept, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau, după caz, precizări privind modul de plată al creanţelor curente, astfel cum a fost prevăzut la art. 5.7 din plan, prin raportare la decizia menţionată. Pronunţată azi, 13.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.12.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin 1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 13.12.2022 asupra cererii de confirmare a planului de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin 1 C.proc.civ., amână pronunţarea la data de 29.11.2022 asupra cererii de confirmare a planului de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 22.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022pentru continuarea procedurii în vederea depunerii planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 31.05.2022pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării litigiilor în care debitoarea este parte
Incheiere de sedinta din 15.02.2022Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul G******** C*****, ca inadmisibilă. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicarea încheierii prin Buletinul procedurilor de insolvenţă pentru părţile lipsă, care va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2021.
Hotarare intermediara 4936/2021 din 12.10.2021pentru a se comunica cererea de intervenţie depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 15.06.2021pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării litigiilor în care debitoarea este parte
Incheiere de sedinta din 23.02.2021pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării litigiilor în care debitoarea este parte
Incheiere de sedinta din 06.10.2020pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Termenul a fost preschimbat la data de 19.05.2020.
În baza HCSM nr 191/10.03.2020 ?i a Deciziei Pre?edintelui Tribunalului Bucure?ti nr. 46/11.03.2020, din oficiu preschimbă termenul din data de 31.03.2020 la 19.05.2020. Fără cale de atac Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 11.03.2020
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Admite cererea de amânare a acauzei formulată de căte administratorul judiciar având în vedere actele medicale depuse la dosar în susţinerea acestei cereri. Amână cauza pentru a se de pune la dosar de către administratorul judiciar raportul de activitate
Incheiere de sedinta din 21.01.2020pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării litigiilor şi pentru evaluarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 24.09.2019pentru continuarea procedurii în vederea clarificării situaţiei debitoarei
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Instanţa confirmă în calitate de administrator judiciar pe practicianulu în insolvenţă Maestro SPRL. Dispune încetarea mandatului practicianului Zona Lex IPURL, descărcarea de sarcini şi acordarea onorariului în cuantum de 9.000 lei şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 328,39 lei din averea debitoarei având în vedere procesul verbal al adunării creditorilor nr. 524/26.03.2019.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de practicianul in insolventa ZONA LEX IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC M******** E*** S**. Menţine termenul pentru continuarea procedurii la data 28.05.2019. Dată în camera de consiliu, Pronunţată azi 12.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Admite cererea creditorului D*** I********* S** împotriva debitorului M******** E*** S**. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului M******** E*** S**. În cazul în care debitorul nu depune, în 10 zile de la pronunţare prezentei hotărâri, la dosar, o declaraţie prin să-şi manifeste intenţia de reorganizare, în temeiul art. 85 alin. 1 raportat la art. 74 şi art. 67 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2014, urmează a opera ridicarea de drept a dreptului de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administrat bunurile din avere şi de a dispune de acestea, situaţie în care conducerea integrală a activităţii debitorului revine administratorului judiciar. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului –26.02.2019; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe –05.03.2019; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor –19.03.2019; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 07.03.2019. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe ZONA LEX IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere a activităţii debitorului în conformitate cu art. 5 pct. 66 şi art. 87 din Legea nr. 85/2014 până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului, cu o remuneraţie de 1.500 lei, exclusiv TVA, din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art. 100, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 91/2013. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 28.05.2019. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2019.
Hotarare intermediara 139/2019 din 15.01.2019