B**** I*** L*****
Apelant InculpatI**** P*******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul B**** I*** L***** împotriva sentinţei penale nr. 83 din 13 iulie 2018 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. 427/255/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Având în vedere legea penală mai favorabilă identificată în mod temeinic de Judecătoria Marghita ca fiind Codul penal din 1969 reţine în favoarea inculpatului B**** I*** L***** în procesul de individualizare judiciară a pedepsei circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B**** I*** L***** pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzute de art. 181 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969, art. 76 lit. e) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicate inculpatului B**** I*** L***** pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 83 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală atrage aten?ia inculpatului B**** I*** L***** asupra dispozi?iilor art. 83 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul B**** I*** L***** în favoarea părţii civile I**** P******* de la 20.000 lei la 2000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ.
Hotarare 616/2018 din 27.12.2018S-a stabilit termen pentru pronun?area hotărârii pentru 27 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018