C*** D* A******** D* S******* M********
ReclamantO*** E****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 92,89 lei reprezentând 40% din contravaloarea medicamentelor decontate, precum şi la plata sumei de 50,59 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi calculate până la data de 16.04.2018. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii aplicabile veniturilor bugetare, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal, de la data introducerii cererii, respectiv 19.04.2018 ?i până la data plă?ii debitului principal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată astăzi, 07.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4384/2018 din 07.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 396 alin. (1) C.proc. civ., va amâna pronunţarea la data de 07.11.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefieri instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2018Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2018, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a face dovada faptului că pârâta a achiziţionat medicamentele compensate, respectiv a faptului că reţeta seria NMHCAH nr. 13609/22.01.2016 a fost decontată.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Amana judecarea cauzei pentru când se va cita cu menţiunea de a indica expres care este perioada în care pârâta a beneficiat necuvenit de prevederile Programului de Compensare.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018