L****** K******** G****
Contestator InculpatV***** G***** Z*****
Contestator InculpatS****** S*****
Contestator InculpatŞ**** C****
InculpatÎn baza dispoziţiilor articolului 425 /1 alineatul 7 punctul 1 litera b raportat la art. 205 Cod procedură penală, Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii L****** K******** G****, S****** S***** şi V***** G***** Z***** împotriva încheierii penale nr. 37/JCP din 13 martie 2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Satu Mare, pe care o menţine în întregime. În baza articolului 273 alineatul 4 din Codul de procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul domnului interpret Selyem Ioan-Gavril a contravalorii serviciului prestat la data de 20.03.2018, respectiv 1 oră de traducere din limba română în limba maghiară, sens în care se va efectua adresă către Serviciul Economic al Curţii de Apel Oradea. În baza articolului 272 alineatul 1 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu Mihuţ Adrian, pentru contestatorul inculpat V***** G***** Z*****, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1124 din 19.03.2018. Conform articolului 275 alineat 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în camera de consiliu azi, 20 martie 2018.
Hotararecameraconsiliu28/2018 din 20.03.2018Prin rezoluţia din 16.03.2018 s-a preschimbat termenul de judecată din data de 19.03.2018 pentru data de 20.03.208, ora 11.00.
Rezolutie din 16.03.2018