D******* G******* D* I******* S* T*** L***** A S********* 1 B********
ReclamantS* T**** R** C****** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Total Rom Company S.R.L. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia, pe cheltuiala reclamantei. Orice persoană interesată poate face numai apel în termen de 30 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Apelanta va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.
Hotarare 386/2019 din 14.02.2019