C******* S***** C* S***** P******** A***
ReclamantA***** I**** S*****
PârâtÎn temeiul art. 200 Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantă Caninata SRL, cu sediul în Tîrgu Mureş, strada Voinicenilor, nr. 16, parter, jud. Mureş, cu sediul procesual ales în Târgu Mureş, bulevardul 1 Decembrie 1918, bl. 229, ap. 35, jud. Mureeş, înregistratala ORC de pe lângă Tribunalu Mureeş sub nr. J26/236/2010, având CUI 26753096 în contradictoriu cu pârâta Ademir Impex SRL cz sediul în Târgu Mureş, strada Voinicenilor, nr. 16, jud.Mureş înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J26/1581/1992, având CUI 1197688. Cu drept de reexaminare, care se va depune la Tribunalul Specializat Mureş, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 03 mai 2019.
Hotararecameraconsiliu118/2019 din 03.05.2019În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării la data de 03 mai 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2019Respinge ca nefondată cererea formulată de societatea Caninata SRL, cu sediul în Târgu Mure?, str. Voinicenilor, nr. 16, parter, jud. Mure?, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mure? sub nr. J26/236/2010, având CUI 14942091 de acordare a facilită?ilor pentru achitarea taxei judiciare de timbru. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 26 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta secreta 365/2018 din 26.10.2018În baza art.396 Cod procedură civilă., din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 26 octombrie 2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2018