T***** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează Decizia nr. 223501 din 30.10.2017 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi a Deciziei de respingere nr. 223501 din 30.10.2017 privind recalcularea pensiei. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, începând cu data de 05.10.2017 , cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global, evidenţiate în adeverinţa nr. 104/25.09.2017 eliberată de SC FAST ECO SA BUCUREŞTI . Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile de pensie calculate potrivit prezentei hotărâri judecătoreşti şi cele efectiv încasate, începând cu data de 05.10.2017 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge pretenţiile privind obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi de pensie pentru perioada 01.10.2017 – 05.10.2017, ca neîntemeiate. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia grefei, astăzi 18.05.2018.
Hotarare 4133/2018 din 18.05.2018Amână pronunţarea la data de 18.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2018