B*** M***** I*****
InculpatÎn baza art. 243 Cod procedură penală, cu aplic. art. 226 alin. 1 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara. În baza art. 226 al. 1 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) şi la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului minor B*** M***** I***** cu datele personale la dosar, cu antecedente penale, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 cod penal cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând de azi, 07.12.2018, până la data de 05.01.2019 inclusiv. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată în ?edin?a din camera de consiliu azi 07.12.2018, ora 19.40.
Incheiere masuri preventive faza de UP 506/2018 din 07.12.2018