Dosar 4308/86/2018 din 28.12.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4308/86/2018
Data dosar:
28.12.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FP
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta A***** E**** în contradictoriu cu pârâta EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE SA şi intervenienta B****** f**** S**** A** M****. Obligă pârâta EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE SA la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13782, 8 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 90000 lei reprezentând daune morale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% calculate asupra debitului, începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la plata efectivă a despăgubirilor. Respinge cererea, ca neîntemeiată, în privinţa celorlalte pretenţii. Admite în parte capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4899,14 reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 02.07.2019.

    Hotarare 176/2019 din 02.07.2019
  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.07.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.06.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.06.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C8FP
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cauzei,

    Incheiere de sedinta din 16.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD