Dosar 4313/258/2018 din 15.10.2018

distrugerea (art.253 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4313/258/2018
Data dosar:
15.10.2018
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
distrugerea (art.253 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul CSILIP FULOP, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "Distrugere", prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal. În art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 91 - 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere pe o durată de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Conform prevederilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile (120 ore de activitate prestată efectiv conform art. 52 alin.2 din Legea nr. 253/2013), în cadrul Primăriei com. Ciucsingeorgiu sau com. Leliceni jud. Harghita. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori săvârşeşte o nouă infracţiune. Ia act de faptul că persoana vătămată CSILIP CRISTINA nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 100 lei cheltuieli judiciare stabilite prin rechizitoriu). Suma de 520 lei reprezentând onorariile avocatului din oficiu (cameră preliminară şi faza de judecată) precum şi cheltuielile de traducere rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.03.2019.

    Hotarare 230/2019 din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    STABILEŞTE TERMEN DE DELIBERARE ŞI PRONUNTARE LA DATA DE 28.03.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 06.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    în vederea citării unui interpret autorizat

    Incheiere de sedinta din 06.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD