C***** B* F****
InculpatC***** I* C*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 04.10.2018 în dosarul nr. 160/277/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CSILIP FULOP, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Distrugere”, prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. (4) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului, şi inculpatului. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile de traducere se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 22.11.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara138/2018 din 22.11.2018