C********* I* N******
InculpatD******** S***** V******** E********
Parte civilăD******** S***** V*****
Parte civilăD******** S****** I****
Parte civilăA****** Ţ***** A******** S*
Parte responsabilă civilmenteRespinge cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este trimis în judecată. În baza art. 192 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul CONSTANTIN NICOLAE, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), h) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), h) şi i) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002. Dispune executarea pedepsei în condiţiile art. 60 C. pen. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D******** S****** I****. Obligă partea responsabilă civilmente Societatea ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., să plătească părţii civile D******** S****** I****, suma de 50.000 (cincizeci de mii) euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D******** S***** V*****. Obligă partea responsabilă civilmente Societatea ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu datele de identificare de mai sus, să plătească părţii civile D******** S***** V*****, suma de 50.000 (cincizeci de mii) euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BURIAN IOANA. Obligă partea responsabilă civilmente Societatea ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu datele de identificare de mai sus, să plătească părţii civile BURIAN IOANA, suma de 10.000 (zece mii) euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile formulate de BURIAN IOANA cu privire la obligarea părţii responsabile civilmente la plata despăgubirilor pentru daunele materiale. În baza art. 19 alin. 1 C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea formulată de BURIAN IOANA având ca obiect obligarea părţii responsabile civilmente Societatea ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. la plata despăgubirilor pentru daunele materiale în cuantum de 9.350 euro şi 7.040 lei. În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul CONSTANTIN NICOLAE să plătească părţilor civile în solidar suma de 1.500 (o mie cinci sute) lei cu titlul de cheltuieli judiciare conform chitanţei nr. 73/14.09.2018. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 10.500 (zece mii cinci sute) lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.05.2019, la sediul instanţei.
Hotarare 122/2019 din 02.05.2019în baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 02.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. ales Puşcaş Adriana pentru prezentarea martorului încuviinţat pe latură civilă, absent de la prezentul termen.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Administrare probe pe latură civilă.
Incheiere de sedinta din 21.02.2019