A******** D* P********** N**** – P*** R***** L****
ReclamantC****** V*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 15 Suceava în contradictoriu cu pârâtul C****** V*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2259,86 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante, aferente perioadei aprilie 2015 – februarie 2018, a sumei de 559,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului restant din perioada aprilie 2015 – februarie 2018, calculate până la data de 30.04.2018, precum şi la plata sumei de 600 lei reprezentând fond de reparaţii constituit în perioada martie 2016 – februarie 2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.07.2019.
Hotarare 3238/2019 din 04.07.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 04 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 27 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 27 iunie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 20 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 20 iunie 2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2019Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru ca aceasta să lămurească ?i să precizeze debitul asupra căruia au fost calculate penalită?ile de întârziere în cuantum de 559,99 lei (perioada căreia îi este aferent debitul constând în cheltuieli comune ?i de între?inere) având în vedere faptul că prin ac?iune se face referire la debitul aferent perioadei aprilie 2015 – aprilie 2018, iar în cuprinsul tabelului anexat este indicat debitul aferent perioadei aprilie 2015 – februarie 2018. Fixează termen de judecată la data de 06.06.2019, pentru când vor fi citate păr?ile. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 14.03.2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14 martie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 28 februarie 2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 februarie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14 februarie 2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi 31 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019