V******* R************
PetentI** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul, Vînătoru Răzvan - Marius,împotriva procesului verbal de contravenţie, seria CP nr.9092559/21.03.2018 emis de intimatul, I.P.J. Dolj. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2018.
Hotarare 461/2018 din 17.09.2018Constatând că proba cu înscrisuri propusă de către petent prin cererea de chemare în judecată şi reiterată la termenul de astăzi, este admisibilă potrivit legii şi poate duce la soluţionarea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 din Codul de procedură civilă, urmează să o încuviinţeze. Constatând că proba cu înscrisuri propusă de către intimat prin întâmpinare, este admisibilă potrivit legii şi poate duce la soluţionarea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 din Codul de procedură civilă, urmează să o încuviinţeze. Referitor la proba cu martori solicitată de către petent peste termenul legal , având în vedere că, potrivit prevederilor art. 254 alin. (2) din C.proc.civ.:” Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care : (…) 5. există acordul expres al tuturor părţilor.”, va dispune citarea intimatului I.P.J. Dolj cu mentiunea de a-şi exprima poziţia procesuală vizavi de proba testimonială solicitată de către petent.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018