S**** I****
InculpatM**** I**** L*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen, cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S**** I****, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvâr?irea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin.1 ?i alin.4 Cod Penal, raportat la art. 193 alin.1 Cod Penal. În baza art. 67 al.1 şi al.2 din Cod penal aplică inculpatului, pe lângă pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi interzicerea dreptului de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., după rămânerea definitivă a pedepsei principale. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 91 şi urm. C.p., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind în sarcina inculpatului un termen de încercare de 2 ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. 1 CP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1, lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, ce urmează a fi stabilit de Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin. 3 NCP impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş sau SC Horticultura SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 72 c.p. deduce reţinerea de 24 de ore din data de 23.08.2017 - 24.08.2017. În baza art. 4 şi 7 alin. 1 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 1.000 de lei cheltuieli aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.07.2018.
Hotarare 3747/2018 din 19.07.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 19.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 12.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2018Faţă de lipsa inculpatului, pentru citarea acestuia, acordă termen la data de 27.06.2018.
Incheiere de sedinta din 30.05.2018