T******* N******
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat la data de 11.12.2018 între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Sec?ia de Combatere a Infrac?iunilor Asimilate Infrac?iunilor de Corup?ie ?i inculpatul T******* N******, asistat de apărător ales, ?i pe cale de consecin?ă : Condamnă pe inculpatul T******* N******, (cu date), fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 (8 acte materiale), precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 480 alin. (4) Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cod penal din 1968, raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) ?i lit. c) Cod Penal din 1968. Conform art. 81 şi art. 82 Cod Penal din 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. (5) Cod penal din 1968, sens în care stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, termen ce va începe să curgă de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e penale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal din 1968, în sensul că dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, executându-se în întregime pedeapsa, ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2019.
Hotarare 202/2019 din 06.02.2019Amana pronuntarea pentru data de 06.02.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2019Stabileşte pronunţarea la data de 23.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2019