P******** D* P* L**** J********** P********
PetentF**** A******* P****
InculpatÎn baza art. 227 alin 1 Cod procedură penală respinge propunerea formulată de P******** D* P* L**** J********** P******** privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul F**** A******* P****. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 211 Cod procedură penală şi art. 202 Cod procedură penală ia faţă de inculpatul F**** A******* P****, măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 05.05.2018 şi până la 03.07.2018 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335, alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 41-43 alin. 5 Cod pen. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul F**** A******* P**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarea obligaţie : să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii controlului judiciar organul de poliţie în a cărui raza teritorială locuieşte inculpatul, respectiv Poliţia Municipiului Petroşani. În baza art. 227 al.1 C.proc.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alineat 5 Cod procedură penală copia prezentei şi copia încheierii va fi comunicată de îndată Poliţiei Mun. Petroşani, Poliţiei de Frontieră Române, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Petroşani, Serviciului Public pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Hunedoara. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 05.05.2018, ora 14:20.
Incheiere masuri preventive faza de UP 636/2018 din 05.05.2018