P**** A* S***********
InculpatŢ**** A* N*******
InculpatS***** R**** P*** A*******
Parte civilăS* L**** P********* S**
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 5 C.pen., constată, conform principiului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, că legea penală mai favorabilă, în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpaţilor Ţ. N. şi P. S. R., este legea penală veche – Codul penal din 1969. I. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul: Ţ. N. – după cum urmează: În baza art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară datei de 22.03.2013, respectiv apariţiei Legii nr. 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (64 de acte materiale), la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C.pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie similară celei deţinute la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv aceea de administrator şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale), ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C.pen. din 1969. În baza art. 71 C.pen. din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C.pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie similară celei deţinute la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv aceea de administrator şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale), ce se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În baza art. 81 alin. 1 lit. a)-c) C.pen. din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 C.pen. din 1969, ce curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. corob. cu art. 83 C.pen. din 1969, atrage atenţia inculpatului asupra condiţiilor în care, ulterior, se dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 86 C.pen. din 1969, informează inculpatul cu privire la beneficiul reabilitării de drept în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei. II. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul: P. S.-R. – , după cum urmează: În baza art. 26 C.pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. 1 lit. c) Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară datei de 22.03.2013, respectiv apariţiei Legii nr. 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, art. 40 C.pen. din 1969 şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală (64 de acte materiale), la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C.pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie similară celei deţinute la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv aceea de administrator şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale), ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei, conform art. 66 C.pen. din 1969. În baza art. 71 C.pen. din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C.pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie similară celei deţinute la momentul săvârşirii infracţiunii, respectiv aceea de administrator şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale), ce se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În baza art. 81 alin. 1 lit. a)-c) C.pen. din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 C.pen. din 1969, ce curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. corob. cu art. 83 C.pen. din 1969, atrage atenţia inculpatului asupra condiţiilor în care, ulterior, se dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 86 C.pen. din 1969, informează inculpatul cu privire la beneficiul reabilitării de drept în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei. III. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen., art. 998 şi urm. C.civ. din 1864, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român – prin A. N.de A. F., , şi obligă inculpaţii Ţ. N.şi P. S. R. în solidar cu partea respnsabilă civilmente S.C. L. P. S.R.L., cu sediul în la plata în favoarea părţii civile a sumei de 119.905 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând TVA, impozit pe profit. Obligă inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente, în limitele debitului principal la a cărui acoperire sunt ţinuţi, şi la plata accesoriilor fiscale (penalităţi de întârziere, majorări de întârziere), de la data scadenţei debitului principal şi până la data plăţii efective. Constată că nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile aparţinând inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente în vederea luării măsurilor asiguratorii. IV. Dispune comunicarea unei copii a dispozitivului prezentei hotărâri la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data rămânerii definitive a acesteia. V. Conform art. 272 C.proc.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj următoarele sume: 690 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Ţ.N. – pentru av. C. A., respectiv 690 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. S. R. – pentru av. C. H. M., sume care se avansează din F.M.J. VI. În baza 274 alin. 1-3 C.proc.pen., obligă inculpatul Ţ. N. în solidar cu partea responsabilă civilemente S.C. L. P.N S.R.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 450 lei. VII. În temeiul 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., obligă inculpatul P. S.-R. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 450 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpaţii, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2019.
Hotarare 96/2019 din 12.04.2019Fa?ă de lipsa inculpatului P.S.R.
Incheiere de sedinta din 29.03.2019Fa?ă de lipsa de procedură cu inculpatul P.S.R.
Incheiere de sedinta din 08.03.2019