S****** H****
Intimat InculpatG*** A*** M****
Intimat InculpatI****** P**** L*****
Apelant InculpatÎn baza art. 488 alin. 4 lit. c C. pr. pen, admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DIICOT – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ şi de inculpatul I.P.L.împotriva sentinţei penale nr. 12/02.02.2018 pronunţate de Tribunalul Mureş. Desfiinţează integral sentinţa penală atacată şi, solu?ionând cauza: I. În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 15 noiembrie 2017 de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DIICOT – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ şi inculpatul SZ.H. Condamnă pe inculpatul SZ.H. la pedepsele de: - 1,4 ani (un an şi patru luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen şi aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen (15 acte materiale). În baza art. 2 alin. 1 lit. a teza finală din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 67 alin. 2 C. pen, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C. pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen şi aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen (15 acte materiale). În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C. pen, contopeşte cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie, aplică inculpatului pedeapsa ea mai grea de 1,4 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de 1 lună închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare), aplicând inculpatului SZ.H. pedeapsa principală rezultantă de 1,5 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,5 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,5 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b rap. la art. 65 C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1,5 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Mureş; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe Serviciul de Probaţiune Mureş, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; • Să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: • Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş (Servicii publice locale) sau al S.C Administrator Imobile şi Pieţe Târgu-Mureş, jud. Mureş. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi a obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. II. În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 15 noiembrie 2017 de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DIICOT – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ şi inculpata G.A.M.. Condamnă pe inculpata G.A.M. la pedepsele de: - 1,6 ani (un an şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen şi aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen (204 acte materiale). În baza art. 2 alin. 1 lit. a teza finală din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 67 alin. 2 C. pen, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C. pen aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cultivare, cumpărare şi deţinere de droguri pentru consum propriu în formă continuată, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen şi aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen (145 acte materiale). În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C. pen, contopeşte cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie, aplică inculpatei pedeapsa ea mai grea de 1,6 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de 2 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare), aplicând inculpatei G.A.M. pedeapsa principală rezultantă de 1,8 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,8 ani închisoare, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen, alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,8 ani închisoare, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b rap. la art. 65 C. pen, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1,8 ani închisoare aplicate inculpatei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Mureş; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe Serviciul de Probaţiune Mureş, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; • Să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarea obligaţie: • Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Albeşti sau al Primăriei municipiului Sighişoara, jud. Mureş. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi a obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 96 C. pen, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 108 lit. d şi art. 112 alin. 1 lit. e C. pen rap. la art. 16 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială de la inculpată: - a cantităţii de 5 grame fragmente de plantă Cannabis, respectiv 0,30 kg plante Cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu Dovada seria H nr. 0205121 din 27.10.2016 (cantitate găsită cu ocazia percheziţiei la domiciliul inculpatei G.A.M.) şi - a sumei de 200 lei, obţinută ca urmare a celor două vânzări de droguri din data de 12.12.2014. III. În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 15 noiembrie 2017 de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DIICOT – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ şi inculpatul I.P.L.. Condamnă pe inculpatul I.P.L. la pedepsele de: - 1,6 ani (un an şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen şi aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen (60 acte materiale). În baza art. 2 alin. 1 lit. a teza finală din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 67 alin. 2 C. pen, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C. pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 480 alin. 4 C. pr. pen. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C. pen, contopeşte cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie, aplică inculpatului pedeapsa ea mai grea de 1,6 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de 1 lună închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare), aplicând inculpatului I.P.L. pedeapsa principală rezultantă de 1,7 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,7 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1,7 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b rap. la art. 65 C. pen, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1,7 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Mureş; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe Serviciul de Probaţiune Mureş, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; • Să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: • Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş (Servicii publice locale) sau al S.C Administrator Imobile şi Pieţe Târgu-Mureş, jud. Mureş. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi a obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 72 alin. 1 C. pen deduce din pedeapsa rezultantă principală de 1,7 ani închisoare durata reţinerii de 24 ore din 20.07.2016. În baza art. 108 lit. d şi art. 112 alin. 1 lit. e C. pen rap. la art. 16 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială de la inculpat: - a cantităţii de 11,1 grame fragmente de plantă Cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu Dovada seria H nr. 0205129 din 27.10.2016 şi - a sumei de 3.750 lei, obţinută de inculpat din vânzarea de droguri. În baza art. 274 alin. 1, 2 C. pr. pen, obligă inculpaţii să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al procedurii în primă instanţă, după cum urmează: - inculpatul SZ.H.- 300 lei (270 lei cheltuieli judiciare urmărire penală şi 30 lei cheltuieli judiciare primă instanţă); - inculpata G.A.M.- 300 lei (270 lei cheltuieli judiciare urmărire penală şi 30 lei cheltuieli judiciare primă instanţă); - inculpatul I.P.L. - 480 lei (450 lei cheltuieli judiciare urmărire penală şi 30 lei cheltuieli judiciare primă instanţă); în baza art. 274 alin. 1 teza finală C. pr. pen., suma de 1.040 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii SZ.H.şi G.A.M. în cursul urmăririi penale, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 decembrie 2018.
Hotarare 610/2018 din 13.12.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 13 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018Amână cauza
Incheiere de sedinta din 14.11.2018