S* A****** S**
CreditorR**** A******* J******** D* D****** A**** R*
DebitorAdmite în parte ac?iunea. Respinge capătul principal de cerere, ca fiind rămas fără obiect. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în cuantum de 200 lei. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Pite?ti. Pronunţată în şedinţa publică, de la 26.06.2018.
Hotarare 4837/2018 din 26.06.2018Faţă de cererea de probatorii formulată la acest termen de judecată, constată întemeiată acordarea unui nou termen, astfel că va amâna cauza. În temeiul art. 250 raportat la art. 258 C.proc.civ., admite pentru ambele părţi, ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, proba cu înscrisuri şi va pune în vedere să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească, în exemplare suficiente pentru comunicare şi purtând menţiunea „conform cu originalul”. Ia act de cererea prin care se restrânge cuantumul preten?iilor la suma de 8000 lei, depusă de creditoare. Admite amânarea cauzei formulată de reprezentantul debitoarei pentru a se lua cunoştinţă de cererea precizatoare ?i pentru a efectua verificări cu privire la sumele achitate ?i la cele pretins rămase în litigiu Amână judecarea cauzei la data de 26.06.2018, urmând a se cita creditoarea. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018