P******* V*******
ApelantG****** F**** P******* D******
ApelantP******* M********
ApelantP******* M*****
ApelantC******** F**** P******* C*******
ApelantAdmite apelul formulat de către reclamanţii PĂTRAŞCU VALERICA, GĂINARU DESPINA, PĂTRAŞCU MARGARETA, PĂTRAŞCU MIRCEA, COJOCARIU CIPRIANA, CHELARU LAVINIA-ANNE-MARIE, CHIRICA ŞTEFANA-MĂDĂLINA împotriva sentinţei civile nr. 8703 pronunţată în 18 iulie 2018 de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o anulează în parte, în sensul că: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL IAŞI – PRIN PRIMAR. Menţine soluţia Judecătoriei Iaşi de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL LOCAL IAŞI. Trimite cauza la Judecătoria Iaşi pentru continuarea judecăţii. Cu drept de recurs în termen de treizeci de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2019, în condiţiile dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1276/2019 din 25.04.2019Amână pronunţarea la 25.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 14.02.2019