Dosar 4404/330/2018 din 29.10.2018

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4404/330/2018
Data dosar:
29.10.2018
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.06.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 8
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 336 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul P**** M***** la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 67 al. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi i C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a nu conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată), pe o durată de un an de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a nu conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată), pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Drăgoeşti sau Şcolii Gimnaziale din Comuna Drăgoeşti pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. Pen. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 19.06.2019.

    Hotarare 212/2019 din 19.06.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 8
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei faţă de lipsa nejustifictă a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD