P*********** E***************
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** S*** M***
Apelant PârâtC*** N******** D* P***** P****** B********
Apelant PârâtADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul-reclamant Petrachioaie Eugeniu Corneliu, în contradictoriu cu intimatele C*** J******** D* P***** S*** M*** şi Casa Naţională de Pensii Publice, împotriva sentinţei civile nr.354/LMA din data de 13 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta C*** J******** D* P***** S*** M*** să ia în considerare la emiterea noii decizii de pensionare şi a veniturilor prevăzute în Adeverinţa nr. 392/18.02.2016 eliberată de S.C. M.B.M. Arhivare S.R.L. Râmnicu Vâlcea începând cu data de 29.11.2016. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta-pârâtă C*** J******** D* P***** S*** M*** în nume propriu şi în reprezentarea Casei Naţionale de Pensii Publice, împotriva aceleaşi sentinţe. DEFINITIVĂ. Pronunţată în data de 19 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 175/2019 din 19.03.2019În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 19 martie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2019În vederea suplimentării probaţiunii, amână judecarea cauzei pentru data de 5 martie 2019, cam.65, et.II, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019