S********* N******* A* P*********** Ş* V******** "*** L***
ApelantA******* N********
IntimatH**** L**** E****
ApelantJ**** A******
ApelantM** I*****
ApelantAdmite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 5572/29.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale de apelantul reclamant SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR „PRO LEX” în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimatul pârât A******* N******** ale României. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că, Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Dispoziţia Arhivelor Naţionale nr. II/234 din data de 21.08.2017 emisă de Directorul Arhivelor Naţionale, pentru salariata reclamantă Vlad Marioara. Obligă pârâta la emiterea unei Dispoziţii de reîncadrare a reclamantei Vlad Marioara în temeiul prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 3/3, din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, prin stabilirea salariului de bază la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, după caz la data aplicării normei legale. Obligă pârâta la modificarea corespunzătoare a Dispoziţiei de încadrare a reclamantei Vlad Marioara emisă în temeiul prevederilor art. 36 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 şi alin. 2 litera a) din legea cadru nr. 153/2017 în funcţie de salariul de bază în plată la data de 1 iulie 2017. Obligă pârâta la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din reîncadrare începând cu data de 01.08.2016 la zi. Păstrează în rest sentinţa civilă apelată. Definitivă. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, azi, 01.04.2019.
Hotarare 1877/2019 din 01.04.2019Amână pronunţarea la data de 01.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2019Amana pronuntarea la data de 28.03.2019. Pronuntata in sedinta publica azi 21.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 31.01.2019